"Necazuri cu scoala", roman care a primit Premiul Renaudot in 2007, e de la bun inceput o scriere cat se poate de amuzanta (mai ales pentru profesori), fiindca este scris din perspectiva elevului-problema, autorul insusi declarandu-se o loaza - in familia sa a circulat legenda ca i-ar fi luat un an intreg sa invete litera "a"...
Pennac surprinde cu mult umor, dar si cu realism, angoasele specifice elevilor slabi, obsesiile care-i urmaresc pe parinti (indiferent de statutul social) si slabiciunile scolii. Dintre toate, am sa citez pasajul despre relatia parintilor cu scoala si despre tipologia reactiilor, pentru ca m-a facut sa reflectez asupra propriilor experiente:
"Ai de-a face cu mama pierduta, epuizata de deriva in care se afla fiul ei, evocand presupuse efecte ale dezastrelor conjugale: despartirea noastra e ceea ce l-a... de la moartea tatalui sau nu mai e chiar... Apoi e mama umilita de sfaturile prietenelor ai caror copii merg bine sau care, si mai rau, evita subiectul cu o discretie aproape insultatoare... Mai e si mama furibunda, convinsa ca baiatul ei este dintotdeauna victima inocenta a unei coalitii a profesorilor, cu toate disciplinele amestecate. Mai e si cea care nu face caz de nimeni, dar vitupereaza impotriva societatii care e plina de dezagregare, impotriva institutiei care se prabuseste, impotriva sistemului putred, in fond impotriva realului, care nu corespunde visului ei... Apoi e mama furioasa pe copilul ei: baiatul asta care nu face nimic si vrea totul, baiatul asta pentru care am facut totul si niciodata nu... nici macar o singura data, ma-ntelegeti! Apoi e mama care n-a intalnit nici macar un singur profesor tot anul sau cea care i-a batut la cap pe toti... Mai e si mama care s-a folosit zadarnic de toate resursele ajutoarelor auxiliare: sport, psihologie, ortofonie, sofrologie, cure de vitamine, relaxare, homeopatie, terapie familiala sau individuala... Apoi e mama care plange, iti telefoneaza si plange in tacere, iar dupa aceea isi cere scuze ca plange... un amestec de mahnire, de ingrijorare si de rusine... La drept vorbind, tuturor le e un pic de rusine si toate sunt ingrijorate in legatura cu viitorul baiatului: Ce va face el in viata? Viitorul vazut ca un zid pe care ar fi proiectate imaginile enorm marite ale unui prezent lipsit de speranta, iata marea spaima a mamelor!"
De fapt, mi s-a parut ca intregul roman e adresat profesorilor, carora autorul le sugereaza sa fie autentici, sa se implice afectiv, sa investeasca mai multa dragoste in munca lor pentru a trezi interesul elevilor, in mod deosebit al celor greu de recuperat. Preiau, cu titlu de concluzie, urmatoarea afirmatie a autorului: "Toate relele care se spun despre scoala ne ascund numarul de copii pe care scoala i-a salvat de deficientele, prejudecatile, aroganta, ignoranta, prostia, cupiditatea, imobilitatea sau fatalismul familiei". M-as bucura daca, in societatea noastra, cat mai multa lume ar constientiza aceasta realitate. Dar e nevoie de curaj pentru a recunoaste ca asa stau lucrurile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu