I.
Contrastul
scandalos dintre clasele sociale
Prin natura profesiei,
am de-a face in fiecare zi cu o lume destul de pestrita. E interesant – de ce
sa nu recunosc – dar peisajul asta, multiplicat la infinit, devine obositor de la un punct incolo si se transforma in sursa de frustrare. Sa vad persoane in situatii financiare
delicate imi frange inima. Si asta se intampla atat de mult pe la noi… Dar
ce ma dezarmeaza cu adevarat e ca batranii cu pensii de 2 lei, angajatii care
fac munci grele pe nimica toata sau intelectualii nostri bugetati in bataie de
joc se amesteca, in mintea mea, cu baietii de bani gata care sparg sute de euro
pe cate o manea, cu afaceristii care pun viata altora la bataie pentru profitul lor,
cu politicienii care cheltuie prin Emirate banii furati in Romania. Abia atunci
cand se vor confisca averile celor dovediti corupti, am sa pot spune ca
intrevad o raza de speranta. Pana una-alta, contrastul dintre clasele sociale
de la noi mi se pare de-a dreptul scandalos si poate ca nu m-ar deranja faptul
in sine, daca ar fi sa reflecte un raport realmente corect intre eforturile
depuse si rezultatele obtinute.
II.
Prapastia
uriasa dintre destepti si prosti
Tot prin natura
meseriei pe care o practic, mi-a fost dat sa intalnesc, de-a lungul timpului,
ipostaze umane extreme: de la intelectuali desavarsiti, in prezenta carora parca
te simti si tu mai evoluat prin contaminare, pana la exemplarele cele mai
rusinoase ale speciei, reduse la instinctele primare si la una bucata neuron aflat
in hibernare. Prostii adevarati ma oripileaza mai ales prin comparatie cu restul
lumii. Si credeti-ma, eu chiar am foarte multa rabdare cu oamenii care invata :-) Acum, serios vorbind, fiindca ideea nu era sa fac pe superioara, ce vreau sa
spun e ca in schimbul acestei prapastii uriase dintre olimpicii internationali
si vedetele de la Vax Populi, as prefera sa vad in jurul meu cat mai multe persoane
de inteligenta medie – adica exact nivelul ala care-i da omului bunul simt.
Stiti voi, bunul simt al parintilor si al bunicilor nostri care n-or fi avut
burse de studiu in capitale europene, dar nu stiu cum se face ca se pricep mai
bine decat noi ce si cand sa spuna…
III.
Discrepanta
ridicola dintre pretentii si merite
Cand situatiile de la
punctele anterioare incep sa se suprapuna, rezulta unele dintre cele mai mari
anomalii autohtone. Sa te fereasca Sfantul sa dai, in drumurile tale, peste
vreun tembel cu aere! Prin definitie, tembelul cu aere este subiectul din
proverbul “Prostul daca nu e si fudul, nu e prost destul”. El va incerca in mod
constant sa-si etaleze darurile cu care l-a inzestrat natura, ceea ce te va
face pe tine sa meditezi inca o data la intelepciunea populara, cand iti vei
spune in gand: “Prost sa fii, noroc sa ai”. Cum il recunosti: poarta hainele cu
eticheta pe-afara si pantofii cu pretul pe ei; are un tic nervos
(chipurile!) cu cheia de la masina lui scumpa; uita intamplator sume importante
de bani rasfirate pe birou; incurca deseori cardurile pentru a le scoate pe
rand, pana la ultimul, atunci cand are de facut o plata; iti povesteste
activitati de-ale lui pe care nu stie sa le pronunte, iar daca intamplarea l-a adus intr-un post cu raspundere mare, va face doua doctorate si un
masterat in acelasi timp, pentru a le da peste nas eventualilor contestatari.
P. S. Din cauza cate unui Costica toba de carte, mai mult pretentios decat merituos, am ajuns sa ne fie lehamite cand auzim de doctorate. Bine... cateodata ne strambam si din invidie, dar asta e alt proverb care o implica pe capra vecinului si, nefiind de fata, nu-l pot spune :-)
