Probabil sună ciudat, însă eu am ajuns ca în ultimul an să mă raportez la iubire ca la o temă de cercetare științifică. Defect profesional, ce să-i faci?
Am trăit-o și am citit-o, am citit ce am trăit și invers. Iar acum colaborez la un proiect de dezvoltare personală care îmi animă sufletul (și neuronii) mai tare decât tot ce am studiat anterior. Detalii, cât de curând.
Nu sunt vreun filosof care să pretindă că în sfârșit a descifrat misterele dintotdeauna ale umanității. Dar eu am învățat la doctorat că o teză valoroasă introduce o perspectivă proprie, un punct de vedere cât de mic, dar original, asupra subiectului. Așa că iată concluziile mele de până acum, pentru oricine e interesat de un schimb de idei - valabile azi 😊
Familiile și societatea în care trăim ne oferă ZERO educație sentimentală autentică și explicită. În schimb, compensează cu o mulțime de mituri și teorii preconcepute care nu fac decât să ne preseze și să distorsioneze percepția. Ce idei asimilăm noi, încă de mici? Că atunci când vei fi mare, TREBUIE să îți găsești jumătatea, pentru că nu e frumos ca omul să fie singur și nu are cum să-i fie bine de capul lui. Odată ajuns într-un cuplu, TREBUIE să te căsătorești (la starea civilă ȘI în biserică), iar mai apoi TREBUIE să faci copii (preferabil mai mult de unul), fiindcă asta înseamnă o viață împlinită. Și ca familia să reziste, TREBUIE să faci compromisuri, pentru că a iubi înseamnă a dărui.
Așa e că sună cunoscut? Cum ce e rău în asta? Pe scurt, e rău să existe un șablon vizibil din avion, atunci când e vorba de sentimente și de sufletul omului. Și mi se mai pare greșit că îl perpetuăm cu ipocrizie sau naivitate, pretinzând că e rețeta unică și sigură de a-ți onora viața. Ca și când absolut tooooți oamenii de pe planetă visează doar la o viață normală, vorba lui Slavici acum un secol jumate - liniștea colibei tale te face fericit. Știu cel puțin o persoană cu aspirații recent trezite de a duce o viață extra-ordinară și cât mai departe de mediocritate, în toate aspectele. Iar dacă-mi ziceți că asta înseamnă idealism, DAAAAA! Mi-l asum cu dragă inimă!
Cabral ar trebui să întrebe 100 de români care se suprapun perfect cu șablonul, dacă sunt fericiți și cât se simt de iubiți. Sau oricare dintre noi să pună aceeași întrebare părinților. Aveți curaj? Vă așteptați să-i tulburați? Oops, e un teren cam sensibil? Tocmai despre asta e vorba!
Generații întregi înaintea noastră s-au sacrificat în numele iubirii, chipurile. Persoane reale, nu Tristan și Isolda sau Romeo și Julieta. Oameni cu defecte și calități, cu bucurii și tristeți, cu așteptări, speranțe și frici. Oameni cu o inimă rănită, însă dornică să vibreze. Bărbați și mai ales femei care s-au consolat cu promisiunea unei vieți de apoi mai bune decât cea pe care o trăiau zi de zi. How sad is that?!
În 2021, s-ar părea că tot mai multe persoane fac eforturi să iasă din vechea paradigmă. Astăzi sunt tot mai multe cărți, cursuri și programe de calitate care contribuie la vindecarea tiparelor emoționale păguboase, preluate inconștient. E adevărat că îți trebuie o criză care să te împingă acolo. Iar evoluția doare, însă este inevitabilă și eliberatoare. E calea prin care poți ajunge să iubești și dincolo de datele marcate în calendar și, în orice caz, să te iubești pe tine zilnic. Adică 365 de zile din an, nu pe 14 sau pe 16 sau pe 1 și 8 ale lunii, de ziua ta, de ziua celuilalt sau din an în Paște!
În cele din urmă și eu m-am convins că numai atunci când te iubești
pe tine, te apreciezi și te respecți așa cum se cuvine (adică te cunoști), poți să oferi și să
primești iubire fără să îți vină greu, fără să mai suferi. Pentru că oferi și primești ceva ce face parte
deja din ființa ta, deci nu mai reprezintă o nevoie de acoperit. Oferi și
primești ceea ce ești, fără ideea de recompensă pentru lucruri pe care le faci
la schimb.
Primul pas - repetă după mine! 😊
“Mă iubesc pe mine însumi/ însămi! Merit să iubesc și să fiu iubit(ă) pentru
simplul fapt că exist!”
Dragii mei, o completare pentru cine ar putea crede că acesta nu este un mesaj suficient de optimist. De fapt, eu rezonez cu următoarele versuri ale Ninei Cassian și sper să vă placă și vouă:
P.S. La mulți ani, tuturor îndrăgostiților (de propria
persoană, de încă cineva sau pur și simplu de viață)! 💖
