"Curajul de a fi tu insuti. Arta de a comunica constient" este o carte care valorifica, asemenea si celorlalte lucrari semnate de acelasi autor, experientele personale ale acestuia, povestite cu doza necesara de umor si detasare. Capitolele cele mai valoroase mi se par cele despre zonele de umbra din personalitatea noastra, despre violente, rani si suferinte, despre doliurile succesive din viata noastra, despre formele eroismului in viata cotidiana.
Un pasaj care mi-a atras atentia se refera la fenonemul coincidentelor (fenomen descris si de Jung, cu termenul de "sincronicitate", si pentru care Salome propune propria notiune de "corespondenta imprevizibila dintre realitate si intuitia noastra profunda"). Explicatiile teoretice sunt insotite de cateva povesti concrete care nu fac altceva decat sa-ti evoce macar o experienta similara (in cazul meu, un sir intreg de asa-zise coincidente). Cititi si ganditi:
"Se pare ca avem rezerve de amintiri, de imagini, de senzatii adunate intr-o biblioteca imensa si fiecare carte din aceasta biblioteca este un capitol din existenta noastra. Uneori deschidem una si descoperim in ea ceva mai mult sens pentru viata noastra, raspunsuri la cautarile noastre. Sincronicitatile ne initiaza intr-o ordine deosebita a realului. [...] Este de datoria noastra sa exersam observarea acestor conexiuni care uneori sugereaza - in ciuda nevoii noastre de rationalizare - ca doua evenimente pot fi legate conform unui principiu de cauzalitate complexa care tine de forte sau energii superioare celor pe care le poate imagina logica noastra formala si ale caror origini si consecinte ne scapa la o prima vedere. Este de datoria noastra sa ne punem intrebari despre sensul evenimentelor din viata noastra, sa cercetam urmarile si sa intelegem corespondentele care poate au fost in trecutul nostru si care ne dirijeaza cursul vietii".
Iata numai 3 dintre situatiile care imi confirma teoria regasita in cartea asta si de atatea ori in viata reala :-)
1. Inaintea unei meditatii, un elev imi trimite sms ca nu se va putea prezenta, pe motiv ca se simte rau si ca trebuie sa ajunga la medicul de familie. Ma gandesc sa-mi reconfigurez traseul si sa fac ceva util in timpul liber castigat pe neasteptate. Hotarasc sa merg intr-un centru comercial. Pe drum, imi trece prin minte ca elevul ar putea sa se fi folosit de o scuza si sa aiba, de fapt, alte planuri. Nu trec 10-15 minute si, ce credeti, dam nas in nas prin magazine!
2. Bucuresti, stau cu un amic la discutii, intr-o cafenea. Vorbim despre una, despre alta, si se apuca sa-mi povesteasca de un master pe care ar vrea sa-l inceapa la anul, dar are de ales universitatea si de gasit coordonatorul. Incep sa-i spun ce noroc am avut eu cu aceeasi profa, si la master, si la doctorat, cum s-a priceput sa ma indrume, care era stilul de lucru etc. etc. Nu termin o fraza in care ii ziceam pe nume profesoarei respective, ca o vad, prin geamul mare, perfect sters, mergand pe trotuarul de pe partea cu cafeneau si... mai departe pur si simplu nu stiu cum am continuat discutia, cum am trecut de la un subiect la altul. Stiu doar ca n-am putut avea o reactie fata de interlocutorul meu, pentru ca in fractiunile alea de secunda. eu insami fiind destul de socata, mi-am zis ca m-ar crede nebuna daca i-as spune exact ce s-a intamplat.
3. Povestea incheierii celor 3 ani de naveta: predam in Bucuresti, dar ma mutasem cu locuinta in Ploiesti. Naveta, nervi, trenuri intarziate, o gramada de timp pierdut pe drumuri... Titular fiind, nu puteam pleca oricum, ci printr-un transfer sau prin schimb de posturi. Transferul se face daca exista post liber si in toata Prahova e o mega problema de ani de zile. Schimb de posturi faci daca iti gasesti pe careva sa vrea asta. Dupa doua tentative esuate, ma apuc sa-mi fac in al treilea an la rand dosarul cu milioanele de acte necesare unui transfer. Aflu ca nu sunt posturi. Ma hotarasc sa fac un fel de compromis si sa-mi schimb disciplina prin trecere la a doua specializare, adica sa predau franceza in loc de romana, pentru ca erau cateva norme disponibile. Ma duc "din poarta in poarta", in audienta la directorii celor 2-3 licee vizate si explic foarte transparent situatia in care ma gasesc, cu mentiunea ca ies din sistem daca nu scap de naveta. Mi se raspunde cu aceeasi transparenta: 2 directori din 3 pastrau postul pentru o cunostinta si la a treia incercare, ce sa vezi? Directorul, de data asta mult mai atent la componenta umana/ sociala a discutiei, ma pune in legatura cu o profesoara de-a lor aflata in aceeasi situatie in care eram eu: se casatorise in Bucuresti, era in curs de mutare si urma sa inceapa naveta in sens invers. Si uite asa, doua profesoare, una mai mirata decat alta, mai fac cateva drumuri impreuna pe la inspectorate si rezolva dilema, cu o simplificare considerabila a formalitatilor de rigoare. Nu stiu cum suna pentru cineva din exterior, dar eu cred ca nu m-am mai simtit niciodata atat de ciudat ca in ziua aia!
Concidenta, sincronicitate sau cum s-o numi, e oricum un fenomen pe care il traiesc periodic, mai mult sau mai putin intens, in chestii banale sau cu semnificatie mai mare si, sincer, ma bucur de cate ori se intampla. "Pentru ca lucrurile care trebuie sa se intample in lume sunt amestecate, fara ordine precisa, atingandu-se unele de altele, cu toate evenimentele universului, pana cand ajung in preajma unui punct de atractie, in care pot in sfarsit sa se implineasca"
