Pana mai ieri credeam ca putem sa scriem orice. Experienta noptilor trecute ma face sa cred ca putem sa si visam orice! :-)
Iata cea mai recenta rabufnire a subconstientului meu intelectual-feminin:
In vis se facea ca filosoful Andrei Plesu mi-l incredintase pe nepotul lui de vreo 5 ani, pe care nu stiu daca il are in realitate... Trebuia sa fiu pentru el un fel de guvernanta.
Locuiam impreuna intr-o casa gen Palatul Parlamentului, unde veneam/ plecam intr-o masina neagra cu sofer.
Il duceam pe copil la fel de fel de expozitii de pictura si evenimente culturale. Ajunsesem amandoi pasionati de portrete. Partea mai ciudata e ca la fiecare expozitie regaseam, printre diverse tablouri, "Strigatul" lui Edvard Munch. Adica asta:
Probabil se mira de visul meu...
Mai departe se facea ca petreceam serile cu cel mic la Portul Cultural Cetate al poetului-bucatar Mircea Dinescu, unde citeam versuri in limba franceza, pe malul Dunarii.
Si in punctul asta apare o rasturnare de situatie, cand eu constat dintr-o data ca nepotul nu mai e mic si ca dintr-un pusti de 5 ani pe care il invatasem sa scrie si sa citeasca - ce sa vezi? - un mandru tanar creste!
Ne indragostim mai ceva ca-n "Maestrul si Margareta", asa ca planuim sa fugim impreuna, pe o apa azurie, pana in Australia!
M-am trezit vrajita de culoarea apei, dar cu ideea cat se poate de reala ca eu nu stiu sa inot.
Acum, provocarea pentru prietenii care se ocupa de psihoterapie, coaching sau doar glume bune ar fi sa interpreteze asa ceva. Le dau si indicii:
- imi place Plesu, imi plac nepotii
- nu ma pricep deloc la pictura
- la Dinescu n-am fost niciodata, dar urmeaza sa ajung in cateva zile
- "Maestrul si Margareta" n-am citit, dar de iubit am cam iubit :-)
