A fost ziua in care am inteles ca, incercand sa fii impecabil, ii faci pe unii sa creada ca nu esti inca destul. Fiindca lupta altcuiva cu limitele e entertainment, pentru cine priveste de pe margine.
Nimic nu m-a facut mai fericita decat libertatea de a fi imperfecta. Adica tot felul de libertati zilnice si dulci nimicuri care fac viata frumoasa: voluptatea de a evita interactiunile de complezenta si de a ma crede - inca - o fire cat se poate de sociabila; moftul de a le acorda rabdarea mea doar acelor elevi care o merita si de a ma considera mai departe o mega-profa; tupeul de a usui un musafir nepoftit si de a ramane, totusi, o gazda minunata; placerea de a spune raspicat cand ceva "e de rahat", cu toate studiile mele de doctorat...in filologie. De fapt, cred ca e vorba, la modul general, despre curajul de a refuza/ de a expedia/ de a selecta/ de a taxa...etc., si nu pur si simplu, ci bucurandu-ma ca o fac.
De mi-ar promite insusi Dumnezeu ca ma transforma in exemplarul lui ideal, n-as da starea de azi pe nimic! Ma prefer de o mie de ori cu toanele de acum, decat cu vechea mea imagine de fata buna, dispusa oricand sa compenseze lipsa altora de idei, de chef si mai ales de bun simt.
