luni, 21 septembrie 2015

Află cel mai recent clasament al liceelor din Ploiești

Înainte de a aduce vacanța de vară mult așteptată, orice sfârșit de an școlar vine cu rezultate care uneori confirmă, iar alteori infirmă statutul mai mult sau mai puțin privilegiat al fiecărei unități de învățământ din sistem.
Clasamentele obținute în urma Evaluării Naționale din clasa a VIII-a sau a Examenului de Bacalaureat sunt de interes atât pentru oficialii din Minister și pentru cadrele didactice implicate în procesul de predare-evaluare, cât și pentru elevi și părinții acestora.
Pentru că toată lumea își dorește să aibă de-a face cu o școală de top, iată cum se prezintă situația liceelor din Ploiești, după rezultatele de la Bacalaureatul din 2015:


Locul ocupat


Denumirea
liceului

Cea mai mare medie obținută

Numărul elevilor promovați

Numărul elevilor cu media peste 9


Procentajul mediilor peste 9
1.

Colegiul Național
“I.L.Caragiale”
10
309
192
62 %
2.

Colegiul Național
“Mihai Viteazul”
9,95
306
161
53 %
3.

Colegiul Național
“Jean Monnet”
9,88
156
80
51 %
4.

Colegiul Național
“Al. Ioan Cuza”
9,90
233
113
48 %
5.

Colegiul Național
“Nichita Stănescu”
9,83
228
79
35 %
6.

Colegiul Economic
“Virgil Madgearu”
9,78
295
96
33 %
7.

Colegiul de Artă
“Carmen Sylva”
9,63
82
17
21 %
8.

Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii
“Victor Slăvescu”
9,63
224
23
10 %
9.

Colegiul
“Spiru Haret”
9,58
277
26
9 %
10.

Colegiul Tehnic
“Elie Radu”
9,73
165
12
7 %
11.

Colegiul Tehnic
“Toma Socolescu”
9,53
130
8
6 %
12.

Liceul Tehnologic de Servicii
“Sf. Apostol Andrei”
9,55
67
3
4 %
13.

Colegiul Tehnic
“Lazăr Edeleanu”
9,38
161
5
3 %
14.

Liceul Tehnologic
“1 Mai”
9,25
48
1
2 %

            După cum se poate observa, cel mai recent clasament al liceelor ploieștene este condus în mod detașat de Colegiul Național “I.L.Caragiale”, unde s-a înregistrat singura medie generală de 10 din oraș, precum și cel mai mare număr de elevi promovați cu medii peste 9. Următoarele trei locuri sunt ocupate de licee considerate dintotdeauna a fi de prestigiu, și anume: Colegiul Național “Mihai Viteazul”, Colegiul Național “Jean Monnet” și Colegiul Național “Al. Ioan Cuza”. De altfel, în plan local este știut faptul că între cele patru licee se duce o competiție acerbă în ultimii ani, acestea disputându-și majoritatea premiilor obținute la cele mai importante olimpiade și concursuri școlare. În așa-zisul eșalon 2 intră școlile clasate pe locurile 5, 6 și 7: Colegiul Național “Nichita Stănescu”, Colegiul Economic “Virgil Madgearu” și Colegiul de Artă “Carmen Sylva”, cu procentaje similare ale mediilor peste 9 obținute la Bacalaureatul de anul acesta. În următorul pluton, locurile 8-14, se regăsesc licee tehnice, tehnologice, administrative și de servicii, unde s-au obținut, de asemenea, medii generale peste 9, dar cu o pondere mai mică, mergând de la 10% la Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii “Victor Slăvescu”, până la 2% la Liceul Tehnologic “1 Mai”.
            Din totalul de 20 de licee existente în Ploiești, șase rămân în afara clasamentului, întrucât nu au înregistrat medii peste 9 și au un număr semnificativ mai mic de elevi care au susținut și promovat examenul. Liceele cu rezultatele cele mai modeste sunt, după cum urmează:
Liceul Tehnologic “UCECOM Spiru Haret”: cu 8,73 cea mai mare medie si 7 elevi promovați
Liceul Tehnologic “Mihail Manoilescu”: media 8,65; 8 elevi promovați
Liceul Tehnologic de Transporturi: media 8,35; 10 elevi promovați
Liceul Tehnologic “Anghel Saligny”: media 7,45; 7 elevi promovați
Liceul Tehnologic “Ludovic Mrazek”: media 6,93; 8 elevi promovați
Liceul Economic “Șansa”: media 6,5; 4 elevi promovați

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu